Sâmbătă, pe strada Alexandru cel Bun, din oraşul Siret, a fost oprită pentru control o autoutilitară, ce era condusă de un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Rădăuți.
Pe scaunul din dreapta față se afla fiul conducătorului auto, de 16 ani. La examinarea interiorului autovehiculului au fost identificate mai multe pachete cu țigarete de proveniență extracomunitară.
Procedându-se la inventarierea acestora au fost găsite un număr de 2000 de țigarete de proveniență
Duty Free.
Cu privire la proveniența țigaretelor, bărbatul de 38 de ani a declarat că întreaga cantitate îi aparține, fiind achiziționată pentru consum propriu.
Țigaretele în valoare de aproximativ 1000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.