Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Măsuri de prevenire a inundațiilor la Broșteni. Primar: Facem tot ce ne stă în putință

paraul neagra brosteni (3)Autoritățile locale din orașul Broșteni iau măsuri de prevenire a unor eventuale inundații după ce zilele trecute zece gospodării au fost afectate. Potrivit primarului orașului, Nicolae Chiriac, pentru a fi preîntâmpinate inundații în satul Neagra, sâmbătă a fost spart un pod de gheață pe o lungime de 1 km. Dacă gheața nu ar fi fost distrusă, exista riscul ca odată cu încălzirea bruscă a vremii, casele aflate de o parte și de alta a pârâului Neagra să fie inundate.

„Podul de gheață trebuia spart pentru că nu exista o altă soluție de a permite scurgerea apei. Nu vrem ca oamenii să sufere și mai ales să le fie afectate gospodăriile. Facem tot ce ne stă în putință să prevenim”, a spus edilul orașului. like-facebook

paraul neagra brosteni (2)Trebuie amintit că în seara zilei de 7 ianuarie, lapovița și ninsoarea, dar și temperaturile scăzute care au cuprins județul Suceava au produs și neplăceri, mai ales la Broșteni acolo unde nu mai puțin de zece gospodării au fost inundate.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava susțineau atunci că inundațiile s-au produs din cauza unui baraj de gheață care s-a format pe pârâul Neagra, iar apa a refulat. Pompierii au intervenit cu mai multe utilaje.

Potrivit viceprimarului din Broșteni, Mihai Molodinschi, pentru ca pârâul Neagra să nu deverseze a fost spart zaporul de gheață de către pompierii civili de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a orașului Broșteni și de către cei de la Detașamentul de Pompieri Militari din Vatra Dornei. Apa se scurge și nu mai sunt pericole iminente.paraul neagra brosteni (1)

„În amonte de satul Neagra, blocuri de gheață de pârâul Neagra s-au desprins, s-au adunat și au format un baraj de gheață chiar în sat, apa croindu-și un alt curs. Apa s-a revărsat afectând 2 case, iar alte 8 gospofării au fost inundate. Cu ajutorul a două buloexcavatoare, unul de la Primărie și unul de la Drumuri Naționale am spart gheață și a fost făcut un culoar de scurgere. Deocamdată, apa a revenit la cursul ei însă suntem în continuare în stare de alertă. Am verificat pârâul Neagra până la scurgere și sperăm să nu mai apară probleme”, declara viceprimarul orașului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*