Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit, de Revelion, la o anexă a corpului administrativ de la Grădina Zoologică din municipiul Rădăuţi.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la izolaţia clădirii centralei termice şi exista pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:47 şi au ars 20 de metri pătraţi de izolaţie din polistiren şi 5 metri pătraţi din astereala acoperişului. S-au degradat pereţii anexei.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum deteriorat. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.