Mocănița, trenul de epocă, fabricat în 1917, pentru calea ferată îngustă, a devenit un punct de atracție din zona Moldovița și în acest an în cadrul sărbătorilor de iarnă. Bijuteria construită la începutul secolului trecut, celebra mocănița Krauser, care în Europa nu mai poate fi văzută decât prin muzee a fost pusă din nou în mișcare.
Mecanicul Ioan Popescu, în vârstă de 63 de ani, din Moldovița, omul a cărui viață se leagă de aproape 40 de ani de locomotiva cu aburi este bucuros că a ajuns din nou să conducă trenulețul. Compusă din trei vagoane, trenulețul are 40 de locuri iar de cele mai multe ori călătorii depășesc numărul locurilor, fiind nevoiți să stea în picioare.
Ioan Popescu, nea Nelu, după cum îi spun toți, este cel care conduce trenulețul și dă semnalul de plecare. Locomotiva cu abur „Krauss”, a fost fabricată la uzinile „Krauss” din Germania și a ajuns în România la sfârșitul anilor 30, fiind folosită ca locomotivă de manevră, locomotivă de tracțiune pe liniile Cff-ului și, în câteva rânduri , în ultimii ani, pe trasee turistice, uimind străinii care nu mai văzuseră o asemenea relicvă decât în muzee.
Mocănița este un mod de a promova Bucovina
Mocănița este un mod de a promova Bucovina, pentru oamenii de rând totul este catalogat drept distracție. Mocănița a fost montată în ultimii ani și în centrul Sucevei, la Gura Humorului în parcul Ariniș și la Centrul Economic Bucovina din zona Aeroportului Salcea.
Ioan Popescu a absolvit Școala de mecanici de locomotivă la Craiova, pe “dizale”, și cum a dat cu ochii de Krauser, a prins dragoste de ea și a trecut de la linia Cfr la cea îngustă, de 76. El este căutat nu numai pentru a da semnalul pornirii trenulețului dar și pentru ca micuții să se pozeze alături de el.
„Nu mi-am închipuit că voi trăi ziua când voi conduce chiar personal un astfel de trenuleț. E frumos să te simți înconjurat de copii dar nu numai de micuți ci de persoane de toate vârstele. Am lucrat 35 de ani la CFR , dintre care 28 ca mecanic pe locomotiva care tracta mocănița de la Moldovița. Acum sunt pensionar dar nu poți uita nici la pensie cum au fost anii când urcam zilnic în tren pentru a duce lemne sau oameni la muncă”, a povestit Ioan Popescu.
Ani de zile, în zona Moldovița a funcționat un sistem paralel cu Cfr-ul, Căile Ferate Forestiere. O șină mică, mocănița cu vagoane ce transportau lemn din munte, centraliste, împiegați, șefi de stație… Traseul pornea din Moldovița și urca spre Roșca, Argel, înspre Izvoarele Sucevei, Moldova-Sulița. În 1987, linia de calea ferată de la Moldovița în amonte era cea mai lungă din țară,de aproximativo sută de kilometri.
„Dacă mă legi la ochi și mă trimiți pe traseu, eu îți spun exact la ce kilometru suntem”, ne-a destăinuit nea Nelu.
Locomotiva mergea cu 12-14, chiar 15 kilometri pe oră pe linia principală și cu 6-8 pe secundară.
„ Au fost vremuri frumoase. Pe unde intram, toți voiau să-mi facă cinste, lăzi de rachiu aș fi putut să beau. Că și eu, pe unde am umblat, am lăsat loc de bună ziua”, ne-a mai povestit nea Nelu.
Pensionarul nu poate înțelege cum, după 100 de ani, dintr-o dată, Cff-ul nu mai e rentabil, liniile sunt scoase și lemnul e transportat în camioane care pot duce de nu știu câte ori mai puțin decât Krauser-ul. Privită din afară meseria de mecanic de locomotivă pare frumoasă și nu în ultimul rând, bănoasă. Puțini sunt însă cei care știu că pentru aceasta trebuie o atenție deosebită, nervi de oțel și multe sacrificii. Nopţi nedormite, aniversări și sărbători de Paște, Crăciun sau Anul Nou petrecute departe de casă, cu privirea și urechile atente în permanență la semnale. Totul pentru a duce în siguranță călătorii de la un capăt la altul. În meseria de mecanic de locomotivă, secunda capătă proporții uriașe și orice clipă de neatenție poate însemna o nenorocire.
„Toată lumea îmi cere să trag semnalul de plecare, să vadă fumul”, ne-a spus nea Nelu.
Udrea, plimbată cu Mocănița
În mandatul trecut nu numai turiștii s-au plimbat cu Mocănița ci și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea.La acea vreme,trenul de epocă a fost adus special în Parcul Ariniș din Humor în cadrul Programului Crăciun în Bucovina. Fostul șef al CJ, Gheorghe Flutur a fost unul din cei mai vehemenți promotori ai Bucovinei care a știu să atragă în zonă nu numai oameni simpli ci și politicieni dar și ambasadori acreditați la București sau politicieni din alte țări europene.
Voua nu va este lene sa mancati rahat chiar din primele zile ale noului an?? Care “mocanita”?? Mocanita se numeste trenul CFF (Cale Ferata Forestiera) doar in zona Deva,unde are nucleul afacerii austriacul ratat care si-a gasit la noi un debuseu post-colonial,ca la prosti…Niciodata trenisorul (asa se numea in Bucovina istorica…) nu a fost utilizat pentru transport de persoane,doar ca platforma pentru lemn si cherestea,cine voia sa calatoreasca urca pe o platforma pentru butuci sau intr-un vagon pentru transport de orice,de la pachete la vitei..
Apoi,imprejurarea ca Flutur a adus-o pe madama Nuti in zona si i-a procurat ocazia de a-si lasa matreata pe traversele trenisorului care circula prin centrul Sucevei arata doar ca asta este,cam atata a adus marele aducator,o madama la care sa aspire soferii cuminti si puscariasii eliberati de curand…Noua ne mai poate sugera ca marele aducator a adus si trenuletul ezact cand calea ferata bucovineana primea lovituri mortale de la guvernul pe care,intr-un fel sau altul,Flutur il reprezenta…Va plateste Balan prea putin sau prea mult?
Se mai gaseste si cate o uscatura sa comenteze, ce sa-i faci. Pacat ca are minte putina, si nu stie ce vorbeste. De aceea nu trebuie bagat in seama. Continuati ceea ce faceti domnule Hocevar!
– va rog nu publicati precedentul, are cateva greseli: . Asta este bun: Mocanila se numeste doar o specie de oameni de tip postac fara 8 clase primare terminate decat la seral si al carui neuron se plictiseste si judeca [pe altii dupa propriile obiceiuri (mananca…)
Mocanita se numea, daca este sa fim seriosi, doar in dreptrul Apusenilor pentru ca acolo erau mocanii, dar termenul este de mult timp impamantenit in toata Romania. Plus ca acest om, Hocevar, este cu ADEVARAT un om: face totul cu pasiune, MUNCESTE cu oamenii lui, se i mplica si lupta pentru lucruri pentru care romanii au poreferat in prima instanta lada de gunoi, aruncand ttul… A propos: si Hunedoara avea mocanita functionala in 2009… Unde va sunt liniile? – am postat asta pe siteul original
@ hjdfjkgn fdgfggf,@ Bogdan Radu
Ce bine zice bancul acela cu prostul din baie… Ba ,chiar putem s-o spunem, că viata bate filmul,deoarece la prima strigare au iesit doi proşti din baie!
De aia era bine să vă faceţi dvs. neşte analize înainte de a scrie ceva – de urină,un etilotest,de mâncat kkt în exces,chiar şi un test de inteligenţă amândoi (pentru că v-ar ajunge inteligenta doar pentru un singur test…)
Că cum ar putea (cacofonie intenţionată,nota Mocănilă) altcineva decât un bou sau chiar doi boi să iasă la interval si să răcnească ca din gură de şarpe că “domnul” Hocevar,că nu stiu ce,că ce mare învârteală am făcut noi cu acesta,mai mult cu de-a sila,noroc că a insistat dumnealui,in condiţiile in care eu nici macar nu i-am pomenit numele?
Dar acuma,dacă tot veni vorba,ia sa intrăm noi,stimati papagali cu studiile la zi iar nu la seral,ca mine,care am făcut si gradiniţa tot la seral,deci să intram mai pe fondul problemei,spre a vă ieşi pe nas, cu prilejul sarbatorilor de Iordan si Bobotează!
Deci,poate ne spui dumneata,bou nr. 2 in ordinea postării,că cum s-a “împământenit” termenul de “mocăniţa”,cam de când anume,mai ezact ?… Că eu sunt chiar din Bucovina,am circulat in viata mea cu acest mijloc de transport cu vocaţie industriala (forestiera ,in speta) ,bastinasii il stiu inca de cand a aparut in zona ,adica de la inceputul secolului al XX-lea… Numele dat de localnici era pur si simplu o transpunere in limba româna a echivalentului germano-austriac,adica de la “der kleine Zug” – micul tren – la “trenişor”… Sau,daca nu te oboseste neuronal prea mult,”cefefeul”,adica : “mă duc cu trenişorul (sau cu cefefeul…) până la kilometru’ paişpe”,cum era in vorbirea curenta…
Bun,si atunci,bou nr. 1 care esti tu acela cu “…câte o uscatura…”,care este obiectia cu privire la prestaţia “domnului “ Hocevar in România,in general,si in Bucovina,in special? Iat-o:
Herr Hocevar a venit in Bucovina pe urmele stramoşilor sai,cu pantalonii rupti in kur,sa ne invete dar si să ne mai ia si ce uitaseră sa ia,in graba,la 1918… Cu oraecari confuzii,deoarece vorbeste,in alta parte,cu alta ocazie,dar tot in Bucovina,despre “mocanita din Ţara Huţulilor” …
Ati putea dvs.,bou nr. 1 si bou nr. 2,sa ne aratati pe harta României zona in care se afla aceasta “Ţara a Huţulilor”,care ii sunt marginile,istoria,localitatile,capitala,ctitoriile,ctitorii?
Unde se crede herr Hocevar,are senzatia ca au reinviat stapânii austro-ungari,ca mai este ceva de ciordit,de depopulat,de schimbat structura etnica?
Sau,ca sa fim cinstiti,e o completare la belirea codrilor de catre alti austrieci pâna la blană,dupa care o să luati frumos mocanitele si gaterele si o sa va calatoriti prin alte bucati din Galitia si Lodomeria,pe unde mai sunt macar ceva tufisuri de ronţait?
Pentru ca ce fac dumnealor seamana foarte mult cu comertul pe care il făceam,dupa razboi,cu URSS,in sensul ca noi le dădeam vin iar ei ne luau si scândurile…
Sau cu maniera in care colonizatorii Africii au cumparat de la bastinasi teriroriile lor contra oglinzi si margele de sticla colorata.Imprejuraraea ca voi,bou nr. 1 si bou nr. 2, ati invatat istoria de pe Gooogle va acorda circumstante atenuante doar in cercul vostru stramt,in cireada voastra de venetici cu creierul osificat in formule de politeţe fata de stapanii care va invata cum sa faceti sluj folosind prescurtari si clisee,pre limba lor de stapâni…
Turism? ?? Poate ,intr-o pauză de pupat in partea din spate a kurului austriac, ii intrebati atat pe herr Hocevar dar si pe Herr Flutur ba chiar si pe infatigabila si irefutabila madama Nuti careia i-a cazut mătreaţa pe traversele mocanitei,cum au facut ca ezact in timpul in care montau “mocanita” in centrul Sucevei sa desfiinteze calea ferata spre Putna sau spre Nisipitul – apreciati,de exemplu,ca turismul la manastirea Putna este neproductiv sau ,poate,desuet? Banii care ar fi iesit din utilizarea caii ferate cu ecartament normal pentru turism la Putna nu erau buni,eventual pentru restaurarea garii Itcani,care este acum poligon de micţiune pentru “der kleine zigeuner” din pitoreasca Bukowina?
Dar eu mai cred ca voi nici nu aveti de unde sa cunoasteti toate cel putin sase linii de cale ferata ingusta care au existat pe aici ,ati auzit de “mocanita” cam de cand a desantat si herr Hocevar in “Tara Hutulilor”,pentru ca si voi sunteti doar niste plutaşi veniti cu apa de prin cele bucovine ascunse prin judeţele vecine,neste pripasiti care dau lectii…
O persoana cu verticalitate nu ar fi facut un comentariu pe tema aticolului sub anonimat “Mocanila”. Probabil tipul nu stie ce isi doreste sau este din aceea care crede ca totul i se cuvine.
Cred ca individul “Mocanila” e gelos pe realizarile Austriacului ratat cu pantalonii rupti in cur.
“…Probabil tipul nu stie ce isi doreste sau este din aceea care crede ca totul i se cuvine.”
Uite,măi pleasnă,cum s-ar scrie corect fraza de mai sus pe care ai chinuit-o ca sa te vada lumea in toata splendoarea ta de imbecil scrofulos:
“..Probabil tipul nu stie ce isi doreste sau este dintre aceia care cred ca totul li se cuvine…”
In aceste conditii,ar fi mai bine sa scrii numai carti postale catre herr Hocevar,din “Tara Hutulilor”,prima pe dreapta.
La ce va folosec atatea cunostinte de gramatica limbii Romane, daca nu aveti curajul sa ne spuneti cine sunteti?A inviat VCT? Nu reusiti la nivelul dumnealui!