Marți, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2K, în interiorul oraşului Milişăuţi, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo, un cetățean ucrainean de 26 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat un cap tractor parcat regulamentar în afara părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.