Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Incendiu la o chilie de la o mănăstire de maici. Gestul măicuțelor i-a surprins plăcut pe pompieri

maicaDispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat, miercuri după-amiază, despre faptul că a izbucnit un incendiu la o chilie a Mănăstirii de maici „Duminica Sfintelor Mironosiţe”, din satul Buda, comuna Rîşca.

Spre locul incendiului au plecat două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni.

like-facebookEchipajele se aflau încă pe drum când, dispeceratul a anunţat o revenire pe numărul unic de urgenţă 112, prin care se preciza că incendiul a fost localizat şi lichidat de către personalul mănăstirii şi s-a solicitat întoarcerea din drum a forţelor de intervenţie.

Totuşi, comandantul subunităţii, locotenent-colonelul Dan Baltaru, s-a deplasat la faţa locului pentru a verifica situaţia de urgenţă semnalată.

Ajuns acolo, a constatat că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la o lampă de iluminat, lăsată sub tensiune, dintr-o chilie situată într-o clădire P+1, cu amprenta la sol de 250 de metri pătraţi.

În momentul izbucnirii incendiului, maicile au dat dovadă de curaj şi au pus în aplicare cele învăţate în timp de la personalul inspecţiei de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Cu ajutorul a trei stingătoare şi cu o pătură udă, acestea au localizat şi lichidat incendiul care ameninţa atât clădirea chiliilor, cât şi mănăstirea şi anexele gospodăreşti, aflate în imediata apropiere.

„Pe această cale, le felicităm pentru curajul şi prezenţa de spirit de care au dat dovadă maicile, aceste lucruri salvându-le ansamblul monahal din calea flăcărilor”, susțin reprezentanții ISU Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*