Directorul tehnic al societății de apă și canalizare ACET Suceava, Mircea Onofriciuc, de 61 de ani, a murit, marți seară, într-un grav accident care a avut loc la Bunești. Mașina în care acesta se afla alături de soția sa a fost izbită de un alt autoturism, condus de medicul de familie din Bunești, Victoria Ciucă.
Atât soția directorului, cât și medicul de familie au scăpat cu răni ușoare, dar șeful de la ACET, în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor sosiți la locul accidentului, a murit.
Onofriciuc a fost director adjunct al ACET și abia ieșise la pensie. El conducea un autoturism Dacia Logan dinspre Fălticeni spre Suceava, iar la un moment dat, a redus brusc viteza și a încercat să facă o manevră de întoarcere.
Medicul de familie, de 51 de ani, care conducea un autoturism Mitsubishi, nu a mai avut timp să frâneze și l-a lovit din plin.