Vineri, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean Oleksandr R., în vârstă de 34 ani, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă sub bancheta din spate şi în bagajele personale, cantitatea de 1.490 pachete ţigări, de diferite mărci, cu timbru ucrainean.
Ţigările în valoare de 1.800 lei şi autoturismul în cauză au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.
De asemenea, faţă de cetăţeanul ucrainean poliţiştii de frontieră au instituit măsura de interzicere a intrării în România pe o perioadă de cinci ani.