Doi soți au ajuns la spital, joi, după ce au intrat cu autoutilitara în care se aflau într-un stâlp. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoutilitara, pe DJ 176, din comuna Vama, într-o curbă uşoară la dreapta, un bărbat de 30 de ani, din comuna Moldoviţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de un stâlp electric.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi vătămarea corporală a soției acestuia, o femeie de 22 de ani, din comuna Moldoviţa, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.