Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânărul care a furat arma tatălui pentru că nu-i plătea datoriile la păcănele, pus sub control judiciar

arma de tirTânărul de 23 de ani din Stulpicani, care a furat arma tatălui și a tras de câteva ori cu ea pentru că părintele refuza să-i plătească datoriile la jocurile de noroc, a fost pus sub control judiciar de magistrații Tribunalului Suceava.

Răzvan Iulian Tăutu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. El se va afla sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

like-facebookPe durata controlului judiciar inculpatul va trebui să respecte și o serie de obligaţii între care să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinţei din în comuna Stulpicani, sat Slătioara, nr. 55, judeţul Suceava; c) să se prezinte la Postul de Poliţie Stulpicani conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul va trebui să mai respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă organului desemnat cu supravegherea sa; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor menţionate se poate lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, organele de poliţie anterior menţionate având obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus.

Tânărul, care a luat arma tatălui său și a început să tragă cu ea pentru că părinții nu i-au dat bani să-și achite datoriile la păcănele, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Iulian Răzvan Tăutu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a profitat de faptul că este singur acasă și prin forțarea unei cutii metalice, a furat arma de vânătoare a tatălui său, deţinută legal de către acesta din urmă, precum şi muniţie aferentă.

Cu arma asupra lui, s-a deplasat în grădina locuinței, într-o zonă izolată, unde a tras mai multe focuri de armă în plan vertical, după care s-a îndreptat înspre zona împădurită a satului, ce aparține de Cantonul Silvic Slătioara din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani.El a fost căutat de zeci de poliţişti care l-au căutat prin pădure aproape 24 de ore pentru a-l împiedica să facă prostii şi mai mari.

Iulian Tăutu a fost reţinut și arestat pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi distrugere.

„Ulterior, cu arma asupra lui, s-a deplasat în grădina locuinţei unde a tras 16 focuri de armă, după care s-a îndreptat spre zona împădurită a satului, ce aparţine de Cantonul Silvic Slătioara din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani, având asupra lui arma de vânătoare şi un număr de aproximativ 25 cartuşe, 15 cartuşe cu glonţ şi 10 cartuşe cu alice”, se arăta în comunicatul IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*