Sucevenii sunt așteptați miercuri, 2 decembrie, începând cu ora 18.00, la Biroul Francez din Casa Prieteniei pentru a intra în atmosfera Sărbătorilor de iarnă.
Marché de Noël este titlul activității pregătite de elevi ai Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret”, Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiului Tehnic “Al. I. Cuza” din municipiul Suceava, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. Bianca Gvinda, prof. Mihaela Serban și pr. prof. dr. Cristian Mihoc.
Potrivit deputatului Sanda Maria Ardeleanu (foto), aceștia vor organiza un “Târg de Crăciun” în scop caritabil, oferind invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași în tehnica quilling-ului, ornamente din materiale reciclabile (hârtie, lemn, material plastic ) precum și produse de patiserie.
„Activitatea are o importantă componentă socială, adresându-se și copiilor din medii defavorizate și are ca scop facilitarea accesului acestora la activități culturale. Obiectele confecționate de elevii celor trei Colegii vor putea fi cumpărate în cadrul “Târgului de Crăciun”, iar banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați copiilor Centrului Social de Zi “Sf. Vineri” din municipiul Suceava”, susține parlamentarul sucevean.
Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook:www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.