Vineri 31 Ianuarie 2025, Actualizat acum 30 zile 12:00 am

Paradă ecvestră la Rădăuți, de Ziua Bucovinei

cai2De Ziua Bucovinei, la Rădăuți va avea loc o paradă ecvestră, organizată de Centrul Cultural Petre Ţuțea în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva / Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor / Herghelia Rădăuţi și crescătorii de cai de rasă din Ținutul Rădăuților.

Evenimentul va avea loc pe 28 noiembrie a.c. în intervalul orar 12.00-13.00 pe următorul traseu: Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – giratoriu Piața Unirii – Casa Germană – Primăria Municipiului Rădăuți – Mănăstirea Bogdana.

„Invităm pe această cale rădăuțenii să admire cele mai reprezentative exemplare de SHAGYA ARABA produse de Herghelia Rădăuți – unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor din Ținutul Rădăuților, dar și să ni se alăture la evocarea ce va avea loc după încheierea paradei”, susține directorul MarCom, Mirel Remescu.

like-facebookIstoria hergheliei de la Rădăuţi se deapănă din anul 1792, când este înfiinţată LANDESGESTUETTS – UND REMONTIERUNGS DEPARTEMENT IN DER BUCOWINA ZU RADAUTZ pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei, începându-se cu 1400 capete (cai moldoveneşti, ruseşti, poloni, turceşti).

După începerea primului Război Mondial herghelia a fost evacuată în Austria, iar după încheierea conflagraţiei, după unirea Bucovinei cu Romania la 28 noiembrie 1918, statul român o reînfiinţează, împroprietărind-o cu 3253 ha (721 ha teren arabil, 529 ha fâneţe naturale, 1294 ha păşune naturală, 464 ha pădure şi 221 ha teren ocupat de clădiri, drumuri, şanţuri şi teren neproductiv).

Actualmente, herghelia rădăuțeană este tutelată de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor.

Ziua Bucovinei este marcată ca sărbătoare națională oficială începând cu 2015 în urma adoptării de către parlamentul României a inițiativei legislative a deputatului sucevean Ştefan-Alexandru Băișanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*