Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Fete amenințate că vor fi arse cu acid, obligate să se prostitueze. Cine sunt proxeneții reținuți de polițiștii suceveni.

proxenetiPoliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea şi Poliţiei Municipiului Rădăuţi, însoţiţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au desfăşurat, marți, activităţi specifice pentru punerea în executare a şase mandate europene de arestare, emise de autorităţile italiene, pe numele unor tineri din oraşul Salcea, municipiile Suceava şi Bacău şi comuna Horodnic de Sus.

like-facebookCele 6 persoane urmărite la nivel european s-au constituit, pe teritoriul statului italian, într-un grup infracţional specializat în exploatarea şi favorizarea prostituţiei. Faptele de care sunt acuzaţi membrii grupului au fost săvârşite în perioada iunie – august 2013 în zona Torino.

În urma activităţilor investigative desfăşurate toate cele 6 persoane, 5 bărbaţi şi o femeie au fost localizate şi s-au dispus măsuri specifice pentru reţinerea acestora în condiţii de siguranţă.

Zamfir Alexandru Ciobanu, de 23 de ani, din Plopeni – Salcea, a fost prins într-un bar din municipiul Suceava. Constantin Ciuhan, de 40 de ani, din municipiul Suceava, a fost localizat şi reţinut pe o stradă din localitatea de domiciliu. Daniel Căciulan, de 20 de ani, din Suceava, a fost găsit într-o casă din comuna Bălăceana, Nicolae Duduman, de 27 de ani, din Suceava, a fost găsit la domiciliul său, iar Dumitru Popescu, de 27 de ani, din comuna Horodnic de Sus şi iubita sa Maricica Dumău, de 26 de ani, din municipiul Bacău, au fost depistaţi într-un autoturism BMW ce circula pe DN2, pe raza localităţii Spătăreşti.

Toate cele şase persoane au fost reţinute şi conduse la sediul IPJ Suceava, fiind introduse în arestul poliţiei, urmând să fie prezentate Curţii de Apel Suceava pentru emiterea unor mandate de arestare provizorii.

Gruparea din care aceștia făceau parte a obligat mai multe tinere să se prostitueze.  Banii obținuți erau încasați de proxeneți, care recurgeau la tot felul de amenințări și chiar bătăi pentru a le determina pe tinere să facă ce vor ei. Mai multe decât atât, fetele erau amenințate că vor fi arse cu acid dacă nu se conformează.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*