Furtuna de vineri a făcut prăpăd pe TransRarău. Vântul a suflat cu peste 100 km/h și a pus la pământ mai mulți copaci.
„Vineri seara a fost o furtuna ingrozitoare pe TransRarau, vant de peste 100 km/h. Foarte multi copaci doborati de vant si foarte multe arocamente cazute pe carosabil. Am luat masuri pentru a degaja calea rutiera si sper ca de luni cei de la Romsilva vor incepe sa degajeze arborii doborati. Azi e sarbatoare mare, Intrarea Maicii Domnului in Biserica, maine e Duminica, asadar de luni trebuie sa facem curatenie pe TransRarau sa nu prinda iarna”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor.
Județul Suceava se află sub avertizare cod galben de ploi, vijelii și ninsori.
Avertizarea este valabilă în intervalul 21 noiembrie, ora 02.00- 22 noiembrie, ora 12.00.
„În intervalul menţionat, va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului”, susțin meteorologii.
Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55…60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.