Luni, un echipaj din cadrul Poliției orașului Broșteni, a oprit pentru control pe DN 17B, autoutilitara condusă de un bărbat de 44 de ani, din localitate, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente de însoțire și transport pentru cantitatea de 2 m.c. lemn de foc.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Broșteni, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancționat.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.