Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bărbat trimis în judecată după ce a bătut cu biciul și o țapină o copilă și pe mama acesteia

judecat 2Un bărbat de 43 de ani din comuna Vama a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru tentativă de omor, loviri și alte violențe.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în dimineața zilei de 12 iunie, anul curent, Gheorghe Cazaciuc a mers cu o căruță la un teren pe care îl deține la Vama, pentru pentru a tăia niște arbori și arbuști.

like-facebookCând s-a întors spre casă, pe DN17, la intersecția cu un drum forestier, a depășit trei căruțe ce staționau pe sensul său de mers, iar în căruțele respective se aflau mai multe persoane (adulți și copii) de etnie romă.

După ce a depășit atelajele hipo, bărbatul a fost avertizat de către un participant la trafic că o persoană dintr-o căruță i-a furat o drujbă. Gheorghe Cazaciuc a lăsat căruța pe marginea sensului său de mers, apoi a coborat cu biciul către cele trei atelaje hipo pentru a-și recupera bunul furat.

S-a luat la ceartă cu persoanele respective, iar apoi una dintre persoane a aruncat în stradă drujba furată. Bărbatul a lovit-o cu biciul pe minora B. S. R. (în vârstă de 12 ani) în zona spatelui, pe umărul stâng. Apoi a mers la căruța sa, a luat o țapină și  i-a aplicat o lovitură unei femei, M. F. F., din județul Botoșani, lovind-o inițial peste umărul stâng, apoi i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului.

După agresiune, bărbatul s-a urcat în căruță și a plecat acasă. Soțul femeii bătute a sunat la 112. Raportul medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava a arătat că victima M. F. F. a suferit un politraumatism abdominal și de membre cu plăgi contuze hepatice, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-40 zile de îngrijiri medicale, medicii legiști apreciind că viața i-a fost pusă în primejdie, iar minora B. S. R. a suferit leziuni (contuzie cu echimoză și excoriație ) ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Suceava.

Şocant! Mamă şi fiică bătute cu biciul şi o ţapină de un individ


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*