Un accident de circulație a avut loc, marți, pe DN2. În timp ce conducea autoturismul, în afara comunei Pătrăuţi, un bărbat de 52 de ani din comuna Adâncata, nu s-a asigurat la efectuarea unei depăşiri şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus din sens opus de un bărbat de 47 de ani din județul Galaţi, după care, a acroşat autoturismul condus în aceiaşi direcţie de mers de o femeie de 53 de ani din municipiul Rădăuţi. În urma coliziunii a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 47 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.