Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Instrumente muzicale în folclorul țărilor europene, tema concursului EuropAffiche

instrumente muzicaleAsociația „Blijdorp România” Suceava organizează vineri, 23 octombrie, la Hotel Imperium din Suceava, începând cu ora 10:00, în colaborare cu Fundaţia Jerome Lejeune din Franţa, a IV-a ediţie a Conursului Național EuropAffiche.

Preşedintele Asociaţiei „Blijdorp Români”, Ionel Ivan, a anunțat că acest concurs se adresează tinerilor/adulţilor cu dizabilităţi intelectuale, iar scopul este de a lărgi orizontul de cunoaştere al persoanelor cu nevoi speciale, a facilita comunicarea şi a îmbunătăţi capacitatea de exprimare.

like-facebook„Obiectivul proiectului în acest an este să descopere specificul folcloric din trei ţări europene (inclusiv ţara de origine), instrumente muzicale specifice şi să creeze o hartă cât mai originală a Europei. Tema concursului este „Instrumentele muzicale în folclorul ţărilor europene”, a spus Ivan.

La competiție participă  şase echipe româneşti, fiecare compusă din maximum patru persoane cu dizabilităţi şi doi însoţitori. Echipele înscrise în concurs sunt: Asociaţia Down – Centrul Educaţional „Raluca” Cluj-Napoca, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică „O Nouă Şansă” Todireşti, Asociaţia „Sirius Nord” Gura Humorului, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Gherla -Cluj, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, judeţul Suceava, şi Centrul de Plasament Plopeni, judeţul Prahova.

Pe lângă reprezentanţi ai Fundaţiei Jerome Lejeune din Franţa, din juriu va face parte şi Chantal Moreno, directorul Biroului pentru Europa Centrală şi de Est a Organizației Internaționale a Francofoniei. Organizarea evenimentului este posibilă datorită implicării sponsorilor: Ambasada Franţei în România, Fundaţia Jerome Lejeune, Consiliul Judeţean Suceava, Asociaţia Blijdorp Belgia li alte personalități invitate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*