Singura instituție de învățământ superior de stat din Suceava are din acest an încă un politician la catedră. Este vorba despre președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, care se va afla de două ori pe săptămână la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, unde va preda administrația.
În afara orelor de program din administrația județeană, joi și vineri, președintele Consiliului Județean va încerca să fie un om al catedrei care provine chiar din administrație și s-a specializat în acest domeniu de-a lungul anilor. Nu se știe încă ce l-a determinat pe Cătălin Nechifor să ia această decize, însă se pare că a vrut să fie aproape de mediul universitar în care administrația la Suceava este un pilon în educație foarte important.
Nu trebuie omis faptul că și deputații Sanda Maria Ardeleanu și Ștefan Alexandru Băișanu fac parte din mediul universitar sucevean.
Peste 10 ani de activitate în administrația județeană
Nechifor este un politician social-democrat din România, de profesie inginer. Are peste 10 ani de activitate în administrație, a fost europarlamentar și parlamentar, iar din 2012 este președinte al Consiliului Județean Suceava.
La alegerile europarlamentare din 2007 a fost ales eurodeputat din partea PSD. La alegerile parlamentare din 2008 a fost ales deputat din partea PSD+PC. Din iunie 2012 esteșeful administrației județene. Invidiat chiar din interiorul PSD, dar susținut tot de social-democrați, Cătălin Nechifor a reușit să își facă un culoar politic iar ascensiunea sa pe plan politic și administrative a fost chiar de invidiat.
Cătălin Nechifor, în vârstă de 41 de ani, lucrează în administrația județeană din 2000 când a fost angajat ca inspector de specialitate, iar peste un an a ajuns șef serviciu. Trei ani mai târziu a ajuns director executiv adjunct iar după alți patru ani director executiv iar ulterior director general adjunct. Este absolvent al Universității Ștefan cel Mare Suceava,unde a studiat în perioada 1992 – 1997.
De-a lungul anilor care s-au scurs a aboslvit numeroase cursuri de specialitate pentru a-l ajuta în domeniu în care lucrează, dar și ca politician. Institutul National de Formare și Management pentru Turism București 1996 – 1997 ca manager în turism, Academia de Studii Economice București CNFCAPL București 2000 – 2001 ca manager în administrația public, Academia de Studii Economice Bucuresti 2002 – ca doctorand (dezvoltare regionala).
Totodată are un master în administrația public la Institutul National de Administratie Bucuresti 2004 – 2005 și master în științe politice la Institutul Social Democrat „Ovidiu Sincai” București 2004 – 2005, acestea sunt perfecționările la care a participat activ actualul șef al administrației județene.
Cariera politică
Cătălin Nechifor este membru PSD din 2002 și a ocupat de-a lungu anilor diferite funcții cum ar fi membru al Consiliului Național PSD, președinte al organizației județene TSD Suceava (din 2004), vicepreședinte TSD România (din 2004). Cât privește atribuțiile politice a fost director de campanie UN PSD+PUR 2004, candidat la Camera Deputaților UN PSD+PUR 2004 ,director de comunicare județul Suceava – Referendum pentru demiterea președintelui, director de comunicare județul Suceava – Campania pentru alegerile europarlamentare 2007 și
candidat TSD județul Suceava la Concursul Europarlamentarul TSD 2007