Un copil, în vârstă de doi anișori, din localitatea Zaharești, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Sfântul Ioan cel Nou din Suceava cu arsuri pe corp după ce s-a opărit cu apă clocotită.
Mama acestuia intenționa să îi facă baie micuțului, dar și unui alt fiu, în vârstă de 4 anișori. Mai neastâmpărat și profitând de un moment de neatenție a mamei, cel de patru anișori l-a împins pe frațiorul său mai mic în apa fierbinte.
Micuțul a ajuns la spital unde cadrele medicale i-au acordat îngrijiri medicale, iar starea lui de sănătate nu este pusă în pericol.