Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Începe vaccinarea antigripală. Peste 5.500 de doze de vaccin vor fi distribuite la Suceava

meningita copii vaccinMinisterul Sănătăţii va trimite la Direcția de Sănătate Publică Suceava 5560 de doze de vaccin antigripal, ceea ce reprezintă o primă tranşă de vaccin antigripal, pentru imunizarea persoanelor incluse în grupele de risc.

Prima tranță va ajunge marți, 13 octombrie, în depozitul instituţiei, urmând ca apoi, să fie distribuite medicilor de familie şi unităţilor sanitare unde personalul este expus infecţiei gripale. Fiecare medic de familie va primi doar câte 10 doze de vaccin antigripal, urmând să mai ajungă doze de vaccin în următoarele tranșe.

like-facebookConducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a solicitat Ministerului Sănătăţii aproximativ 20.000 de doze de vaccin antigripal, un număr mult mai mic decât anul trecut când au fost solicitate 35.000 de doze de vaccin.

Acestea vor fi destinate vaccinării persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni- 64 ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, pentru gravide, dar şi pentru vaccinarea medicilor, a cadrelor sanitare medii şi a personalului auxiliar din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai institutelor de ocrotire, copii sau bătrâni, şi ai unităţilor de bolnavi cronici.

Vor fi vaccinaţi şi adulţii şi copiii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*