În perioada 05-09 octombrie 2015, la Curtea de Apel Suceava se derulează un program de schimb de magistrați intitulat ‘Programme d’echanges d’autorites judiciaires’ (Program de schimb al autorităților judiciare).
Potrivit Biroului de Informare și Relații Publice al Curții de Apel Suceava, acest program se desfășoară sub coordonarea European Judicial Traning Network și are ca partener Institutul Național al Magistraturii.
Delegația judecătorilor străini este compusă din Ștefan Hermann Otten, Anna Maria Faust și Katharina Mellis din Germania, Inigo Herrero Elejalde, Marcos Diaz Peteiro, Nicolas Gomez Santos și Sonia Nuez Rivera din Spania, Marzena Iwona Madrak, Adam Mainka-Pawlowski și Jan Kozaczuk din Polonia.
Programul stagiului presupune prezentarea modului de organizare și funcționare a sistemului judiciar român, participarea invitaților la mai multe audieri și ședințe de judecată, prezentarea unor instanțe de grade diferite din raza Curții de Apel Suceava.