Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ion Lungu: Am avut discuţii cu reprezentanţii firmei Thermonet în aşa fel încât de pe data de 15 octombrie să poată intra să opereze efectiv

caldura caloriferSucevenii vor avea parte de căldură după 15 octombrie. Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a declarat că SC Thermonet, noul operator de transport a agentului termic, va intra în rol abia după 14 octombrie, dată în care Consiliul Local va aproba raportul comisiei de negociere şi contractului de concesionare, validând câştigătorul negocierilor pentru atribuirea serviciului prestat, până în prezent, de falimentara Termică.

like-facebookAm avut discuţii cu reprezentanţii firmei Thermonet şi în această săptămână, în aşa fel încât de pe data de 15 octombrie să poată intra să opereze efectiv. De asemenea, am purtat discuţii în ideea de a fi pregătiţi ca de pe 15 octombrie, dacă va fi nevoie, să dea căldură în oraş. Sigur, acest lucru îl vom stabili în funcţie de cum evoluează vremea afară”, a susținut edilul Sucevei.

El a mai amintit că, după semnarea contractului cu Thermonet, va fi organizată o întâlnire a oficialilor firmei cu şefii asociaţiilor de proprietari din reşedinţa de judeţ, astfel încât „să se dea încredere şi stabilitate în ceea ce priveşte furnizarea de apă caldă şi căldură în iarna 2015-2016”.

„Vom avea o întrevederi cu şefii de asociaţii de proprietari, astfel încât să îi convingem pe oameni că, schimbându-se prestatorul, vor avea parte de mai multă operativitate din partea acestuia. Se va răspunde solicitărilor oamenilor şi se va încerca să rezolvarea sesizărilor consumatorilor, probleme care nu sunt tocmai puţine”, a conchis Lungu


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*