Un patron sucevean și trei muncitori au trăit clipe de groază într-o pădure din Bacău, în comunca Căiuți.
Cei trei suceveni au mers la Bacău după ce au câstigat o licitație organizată de Direcția Silvică Bacău pentru exploatare forestieră.
Potrivit ziarului Deșteptarea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.30, în timp ce dormeau într-o rulotă amplasată la marginea pădurii, aceștia au fost atacați de un grup de șapte-opt indivizi care au aruncat cu bolovani, au dat cu bâtele, cu topoarele, au distrus rulota, au tăiat cauciucurile de la un utilaj și o autoutilitară, au spart toate geamurile și au rănit un muncitor.
„Eu am venit ultimul din padure, iar baietii dormeau. Am apucat sa atipesc si ne-am trezit parca intr-un razboi. Loveau cu bâtele din toate partile, au aruncat cu bolovani mari, ne-au distrus utilajul, tot. Am sunat la 112. au venit politistii aseara, dar au zis ca este intuneric si ca mai vin a doua zi. Azi când au venit au facut doua poze si au plecat. Atât”, povestea Constantin Lehaci, câstigatorul licitatiei.
De altfel, bărbatul spune că de când a prins acest contract a primit mai multe amenințări de la diverse persoane din zonă.
„Există o sesizare pentru distrugerea unor utilaje. Poliția Onesti a efectuat cercetări pentru infracțiunea de distrugere și se continuă ancheta pentru identificarea persoanelor implicate”, a declarat, pentru Deșteptarea, cms. sef Valerica Manole, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
Pagubele se ridică la aproximativ 20.000 de lei.