Gigi Becali, unul din sponsorii Catedralei Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Suceava a stârnit ropote de aplauze după slujba de sfințire a edificiului de cult.
Imediat după ce ritualul religios a luat sfârșit, Gigi Becali, însoțit de senatorul Steliana Miron, s-a îndreptat spre ieșire, însă credincioși i-au strigat: „Să ne trăiți” și a fost aplaudat.
Becali le-a făcut cu mâna miilor de suceveni veniți la slujba desfințire, evitând să dea declarații ziariștilor.
„V-am spus că nu mai dau declarații”, a spus Becali.
Întrebat despre ziua de astăzi, care este una deosebită mai ales că a fost unul din oamenii importanți care a sponsorizat ridicarea acestui impresionant edificiu, Gigi Becali a declarat, pentru SuceavaNews, „Nu vedeți câtă lume. Este frumos. Nici nu mai am cuvinte!”.
Becali a participat, duminică, la slujba de sfințire a Catedralei Ortodoxe din Suceava, stând alături de senatorul liberal, Steliana Miron, și alte oficialități. El a venit dis de dimineață la slujbă și a urmărit cu atenție întregul ritual religios.
Peste 10.000 de credincioși au fost prezenți la slujba de sfințire a edificiului, oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Radăuţilor, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul de Tulcea, alături de un sobor impresionant de preoţi.