Un bărbat de 44 de ani din județul Suceava a fost înșelat de doi indivizi după ce a încercat să își vândă autoturismul pe un site de vânzări. Omul a pus anunțul pe site-ul specializat și a așteptat să îl sune clienții.
La un moment dat, a fost contactat de o persoană din municipiul Bacău, care s-a arătat interesată de achiziţionarea autoturismului, stabilind o întâlnire, vineri, 25 august, în zona gării din municipiul Bacău. La întâlnirea stabilită în locul pretinsului cumpărător au venit alte două persoane, bărbat şi femeie, aceasta din urmă recomandându-se ca fiind fiica persoanei care dorea să cumpere autoturismul.
Femeia a spus că tatăl său nu deţine suma de 6.000 euro, pentru a achiziţiona autoturismul, însă are 3 rulmenţi pe care îi va vinde în municipiul Galaţi cu suma de 2.400 euro bucata.
Pretinsul cumpărător l-a convins pe sucevean să se deplaseze în municipiul Galaţi, împreună cu fiica sa şi bărbatul care o însoţea pentru a vinde cei trei rulmenţi, însă înainte de plecare să întocmească actul de vânzare-cumpărare a autoturismului, act care a fost întocmit între bărbatul din Suceava şi un anume N. N. din comuna Poduri, județul Bacău.
Suceveanul a înmânat cheile şi actele autoturismului bărbatului care o însoţea pe fiica pretinsului cumpărător, după care au plecat către Galaţi, el conducând un alt autoturism aparținând fratelui său.
Pe drum, suceveanul a observant că autoturismul pe care dorea să îl vândă nu se mai afla în urma lor, iar în urma unor alte discuții avute cu pretinsul cumpărător și-a dat seama că a fost înşelat.
Polițiștii din Bacău au început cercetările, iar pe 4 septembrie, au găsit mașina suceveanului pe strada Mărăşti din municipiul Bacău, acesta fiind în posesia unui bărbat de 36 ani, din Bacău, persoană care ulterior s-a dovedit a fi bărbatul care l-a înşelat.
Din investigaţiile efectuate, la data de 12 septembrie s-a reuşit și identificarea persoanei de sex feminin, care împreună cu suspectul de 36 ani, a înşelat persoana vătămată, în persoana unei tinere în vârstă de 24 ani din comuna Răchitoasa.
Astfel, joi, 24 septembrie, polițiștii au descoperit că suspecta de 24 ani se pregăteşte să plece din ţară, motiv pentru care s-a organizat o pândă la imobilul unde locuia în municipiul Bacau, aceasta fiind identificată şi condusă la sediul poliţiei.
Cele două persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate instanței cu propunerea de arestare preventivă.