Un biciclist de 37 de ani din localitatea Boroaia a a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost accidentat de un autoturism ce tracta o semiremorcă încărcată cu fân.
Accidentul a avut loc joi după-amiază. În timp ce conducea autoturismul ce tracta o semiremorcă încărcată cu fân pe DN 15C, în localitatea Boroaia, un tânăr de 18 de ani, localnic, s-a angajat în depășirea biciclistului, moment în care l-a acroșat cu încărcătura de fân și şi-a continuat deplasarea.
După aproximativ 15 minute, conducătorul auto s-a întors la locul accidentului, ocazie cu care a declarat că nu a observat faptul că a lovit biciclistul și după ce a ajuns în dreptul locuinței a fost anunțat despre acest lucru de un participant la trafic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițistii au deschis dosar penal.