Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Accident la Rădăuți! Un șofer băut a lovit un biciclist cu mașina, apoi a dat bir cu fugiții

bicicletaUn accident de circulație a avut loc, duminică, pe strada 1 Mai din Rădăuți. În timp ce se deplasa cu bicicleta pe str. 1 Mai din municipiul Rădăuţi, victima a fost acroșată de un autoturism și proiectată într-un alt autoturism oprit în afara părții carosabile.

like-facebookBiciclistul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale și în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificat autoturismul implicat în accident și conducătorul acestuia, un bărbat de 31 de ani, din comuna Frătăuții Vechi.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului producerii evenimentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție” şi ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*