Centrul Economic Bucovina de la Salcea, clădire ce a înghițit cinci milioane de euro și care stă de pomană, va fi transformată în terminalul 2 internaţional de plecări al Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava.
Cinci milioane de euro bani europeni, cheltuiţi, din care un milion au fost încasaţi ilegal de nişte afacerişti de lângă Bucureşti, cinci hectare de alei şi parcări betonate și un hectar de constucții, un pavilion în care sunt adăpostite ajutoarele alimenatre de la Uniunea Eurcare sunt adăpostite documente de la muzeul aflat în plină modernizare, acesta este tabloul unei investiții negândite și abandonate ani buni.
Investiția a fost ridicată pe vremea când la conducerea CJ se afla Gavril Mârza, iar de această dată, actualul preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, fost subaltern al lui Mârza, îi schimbă destinația.
El vrea să pună în practică un astfel de proiect de investiții, urmând ca banii să fie alocați pe două componente, fie bani de la bugetul judeţean ori de către un posibil concesionar al spaţiului din rândul operatorilor aerieni internaţionali.
Nechifor crede că Aeroportul Salcea-Suceava va avea un flux de pasageri de 200.000 după modernizarea obiectivului. În ce privește investiția de la terminalul 2, președintele Consiliului Județean crede că aceasta va fi gata anul viitor. Nechifor a spus că acest nou terminal va fi folosit pentru cursele externe, urmând a fi amenajate 4 pavilioane, precum şi clădirea centrală a Centrului.
„Structura actuală a aeroportului presupune un terminal care a fost gândit pentru un trafic relativ mic, de regulă pentru curse interne, atât pentru partea de plecări, cât și partea de sosiri și partea de securitate rezolvată din proiectare și din execuție. Dinamica la aeroport este mult mai mare și Suceava, la acest moment, poate spune că este aeroportul cel mai bine dotat, cel mai modern cu cea mai nouă tehnologie pentru zboruri. Terminalul de la Centrul Economic Bucovina va include ghișee check-in, cu bandă pentru bagaje subterană. În incintă vor fi amenajate, magazine duty-free, restaurante, cafenele, iar nivelul de securizare va fi maxim”, a spus Nechifor.
Aerogara va fi destinată curselor interne şi celor VIP. Nechifor a mai adăugat că, în afara cursei zilnice Suceava-Bucureşti, efectuată de Tarom, se doreşte şi o cursă săptămânală Suceava-Viena.
În acest sens, se poartă tratative cu compania Austrian Airlines. Aeroportul din Suceava va fi singurul din ţară pe care traficul va fi monitorizat şi prin GPS. Pista a fost asfaltată în totalitate, iar acum se montează noul sistem de balizaj. În prezent se lucrează la betonarea platfornei de îmbarcare-debarcare.
Costurile modernizării aeroportului se ridică la 40 de milioane de euro, fiind prevăzute amenajarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, un nou turn de control şi amplasarea unui sistem modern de navigaţie.
Nechifor a spus că în următoarea reuniune a deliberativului județean, dacă vor fi întocmite toate documentațiile tehnice, va solicita aleșilor să accepte transferarea Centrului Economic Bucovina din proprietatea Consiliului Județean la Regia Automă Aeroportul Salcea, ceea ce presupune ca tot ce înseamnă investiții în echipamente, flux și câteva modificări să fie făcute din bugetul propriu. În caz contrar, există și varianta de a lansa o variantă către operatorii aerieni în cadrul unei licitații naționale sau chiar internațională.