Șase percheziţii au avut loc, miercuri, în comuna Pătrăuți, dar și în municipiul Suceava pentru prinderea unor indivizi specializați în furturi și tâlhării coordonați de un individ condamnat pentru posesie ilegală de arme, vătămare corporală gravă, dar și tentativă de jaf.
Este vorba despre Daniel Lungu, cunoscut sub porecla de Dan Americanul, de 30 de ani, care, din luna mai 2015, a constituit un grup infracţional din care mai făceau parte doi tineri de 20 şi 35 de ani din comuna Pătrăuţi, precum şi un taximetrist de 23 de ani din comuna Pătrăuţi.
De asemenea, ocazional la grupare au aderat prin diverse acte infracţionale şi alţi doi tineri de 21 şi 28 de ani din comuna Pătrăuţi.
Indivizii făceau parte dintr-o adevărată rețea infracțională. Taximetristul, în vârstă de 23 de ani, Ioan Iosif, din comuna Pătrăuți, avea sarcina de a identifica victimele şi a oferi detalii cu privire la acestea, precum şi de a valorifica diversele bunuri produse din infracţiuni.
Ceilalţi doi bărbaţi, respectiv Gheorghe Cheraru și Avram Hariga, aveau ca sarcină principală punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, fiind specializaţi atât în fapte de furt cât şi în tâlhării, în cazul în care agresarea victimelor era necesară. De asemenea, la grupare au aderat prin diverse acte infracţionale şi alţi doi tineri, respectiv Ionuţ Hariga, de 21 de ani şi Ovidiu Solomon, de 28 de ani, tot din comuna Pătrăuţi.
Activitatea infracţională a grupului a început în luna mai 201, la o lună după ce liderul grupării, Dan Americanul, a fost expulzat de către autoritățile de aplicare a legii din SUA, la începutul lunii aprilie 2015.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 mai 2015, în jurul orelor 01:00, în timp ce dormea în locuința sa din comuna Pătrăuți, un bătrân a fost trezit de zgomotele făcute de către un bărbat necunoscut. Partea vătămată l-a întrebat pe bărbat ce caută în locuința sa și cum a pătruns în imobil, însă autorul nu a zis nimic și l-a imobilizat pe bătrân, punându-i și mâna la gură. A întrebat-o unde ține banii, iar apoi în casă au mai intrat doi bărbați care pe rând i-au aplicat lovituri cu palmele în zona capului.
La plecarea autorilor din locuință, aceștia au amenințat victima cu moartea, spunându-i să nu anunțe organele de poliție. Ulterior aceasta a constatat că din locuință i-au fost sustrase sumele de 10.000 lei și 1600 dolari SUA.
Ulterior, în noaptea de 09 spre 10 august 2015, cei trei tineri au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința un alt bărbat din comuna Pătrăuți, județul Suceava, de unde au sustras suma de 10.000 lei, bijuterii din aur și alte bunuri.
Autorii au spart locuința susmenționată în timp ce persoana vătămată era plecată în concediu de odihnă cu familia sa, beneficiind de informaţiile furnizate ce celălalt membru al grupării, taximetristul de 23 de ani.
Având în vedere modul de operare şi datele din anchetă, poliţiştii au conexat cauzele , existând suspiciuni privind implicarea grupării şi în comiterea altor infracţiuni.
„Pentru identificarea persoanelor bănuite şi asigurarea materialului probator, în dimineaţa zilei de 09 septembrie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, poliţiştii Postului de Poliţie Pătrăuţi şi luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat 6 percheziţii domiciliare pe raza comunei Pătrăuţi dar şi în municipiul Suceava. Au fost identificate toate cele 4 persoane bănuite, fiind conduse la sediul IPJ Suceava pentru audieri. De asemenea, au mai fost audiaţi şi martori şi alte persoane care au putut oferi detalii cu privire la activitatea infracţională a grupării. În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.