Reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, Gărzii de Mediu Suceava, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava, Administraţiei Bazinale de Apă Siret, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cât şi ai instituţiei prefectului, ai SC MinBucovina SA Vatra Dornei şi ai SC Conversmin SA Bucureşti s-au întâlnit, miercuri, la Prefectura Suceava pentru a identifica cauzele care au generat poluarea de la galeria Isipoaia, din perimetrul minier Leşu Ursului, dar mai ales a soluţiilor tehnice pentru preîntâmpinarea incidentelor de mediu cauzate de evacuarea apelor de mină.
Lucrările de închidere şi ecologizare a minei Leşu Ursului – UP Tarniţa au fost demarate în anul 2013, nefiind încă finalizate. Pentru continuarea lucrărilor, miercuri, 9 septembrie 2015 se va desfăşura în teren predarea – primirea amplasamentului către asociaţia de constructori: SC Gavella COM SRL Oradea şi SC IPD PRO DEVELOPMENT SRL Bucureşti, căreia i-a fost încredinţată spre execuţie închiderea şi ecologizarea minei Leşu Ursului.
Pentru aceste lucrări a fost alocată în anul 2015 suma de 2mil lei, acestea urmând să înceapă în perioada imediat următoare.
S-a hotărât ca beneficiarul lucrării împreună cu proiectantul să prezinte o prioritizare a lucrărilor necesar să mai fie executate în vederea reducerii riscului de creştere a debitelor evacuate pe gura galeriei Isipoaia, care va fi prezentată tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu în vederea identificării totodată a fondurilor necesare.
Se va analiza împreună cu reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Siret şi se va stabili programul de monitorizare a apei de mină evacuată din galeria Isipoaia, pentru perioada următoare.
Totodată, va fi informat şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la situaţia actuală de la Mina Leşu Ursului.
La nivelul judeţului Suceava există 67 perimetre miniere, din care 23 închise ce necesită monitorizare, 7 la care se execută în prezent lucrări de închidere, iar 37 obiective urmează a fi cuprinse în programele naţionale viitoare.