Primăriile vor fi sancționate începând cu 1 ianuarie 2016 dacă nu se conformează directivelor europene privind serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, canalizare, tratare-epurare, producerea şi transportul energiei termice.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că sancţiunile se aplică în baza procedurilor de infrigement consacrate prin directivele europene în domeniu.
„Concret, trebuie să fim aliniaţi la normele UE cu alimentarea cu apă, canalizarea, epurarea şi tratarea. Din fericire, în urma discuţiilor pe care le-am avut la Bucureşti, pe data de 31 decembrie 2014, doar 5 oraşe din ţară îndeplineau deja directivele europene şi nu vor plăti penalităţi. Este vorba despre Timişoara, Suceava, Piatra Neamţ, Gherla şi Roman, însă, între timp, poate au mai apărut şi altele”, a spus Lungu.
Pentru serviciul de alimentare cu apă, canalizare şi tratare-epurare, municipiul Suceava a primit deja o atenţionare de la Ministerului Fondurilor Europene, însă se află printre localităţile urbane care nu a fost penalizată.
Și asta după ce reţelele de alimentare cu apă, reţele de canalizare şi staţia de tratare-epurare a apelor uzate au făcut obiectul reabilitării şi modernizării cu finanţări europene. Suceava a primit și o somaţie de conformare şi din partea MDRAP în ceea ce priveşte serviciul public de alimentare cu apă caldă şi căldură în sistem centralizat.
Lungu afirmă că o problemă o reprezintă raportul dintre costuri şi beneficii în sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic.
„Avem aceste pierderi pe reţele, pe care vrem să le diminuăm prin proiecte europene şi sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Dacă rezolvăm şi această problemă, îndeplinind indicatorul de analiză costuri-beneficii, vom fi în regulă şi cu termoficarea”, a conchis Lungu.