Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Încă o zi de foc! Temperaturile vor urca și la 37 de grade

caniculaJudețul Suceava se află și marți sub cod galben de caniculă. Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în toate regiunile, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi îndeosebi în zonele de câmpie şi de podiş.
like-facebook

În perioadele cu temperaturi foarte ridicate, riscul producerii unor situaţii de urgenţă cum sunt bolile, epizootiiile, creşte semnificativ, de aceea este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare de igienă şi de protecţie a organismului, astfel:

  – se recomandă consumul a 2-4 litri de lichide pe zi;

  – este de evitat consumul de grăsimi, carne, alcool şi cafea;

  – consumaţi cât mai multe legume şi fructe;

  – procuraţi alimentele numai din locurile autorizate, care dispun de condiţii tehnice şi sanitare pentru comercializare;

  – legumele şi fructele trebuie spălate în două ape înainte de a fi consumate;

  – limitaţi pe cât posibil expunerea la soare;

  – este recomandată utilizarea umbrelei şi a ochelarilor de soare pe timpul deplasărilor, portul hainelor deschise la culoare şi acoperirea capului;

  – pe timpul deplasărilor prin căldură, sa aveţi la dumneavoastră o sticlă cu apă;

  – nu consumaţi lichide foarte reci;

  – petreceţi cât mai mult timp în spaţii umbrite, răcoroase;

  – închideţi ferestrele pe timpul zilei, aerisiţi încăperile pe timpul nopţii;

  – efectuaţi duşuri scurte, de câteva ori pe zi;

  – respectaţi cu stricteţe regulile de igienă;

  – reducerea duratei zilei de lucru sau eşalonarea zilei de lucru până la ora 11.00 şi după ora 17.00;

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*