Un tânăr de 20 de ani, din comuna Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, miercuri, în afara localităţii Horodnic de Sus, pe DN 17A, din cauza nepăstrării distanței în mers, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de o femeie de 36 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, care a redus viteza și care a fost proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 50 de ani, din oraşul Vicovu de Sus.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a trei tinere, din comuna Marginea, pasagere în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, a conducătoarei auto de 36 de ani și a pasagerei din autoturismul acesteia, o femeie de 25 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.