Constantin Ghiniță, bărbatul care și-a bătut fratele până l-a băgat în spital a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ghiniță Constantin (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor.
Vineri, bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, care a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit procurorilor, la data de 15 august 2015, în jurul orei 19,00, într-un sat din județul Suceava, inculpatul Ghiniță Constantin, împreună cu un consătean, pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan avut cu fratele său, a exercitat acte de violență grave, repetate și de mare intensitate asupra acestuia din urmă, lovindu-l cu pumnii și picioarele la nivelul capului și în special al corpului, cauzându-i leziuni grave ce i-au pus în primejdie viața și care necesită pentru vindecare un număr de 23 — 24 zile de îngrijiri medicale.
Bărbat reținut după ce și-a bătut fratele cu pumnii și picioarele