Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

Ședința Biroului Politic Național al PNL va avea loc la Gura Humorului. Vezi când!

pnlSecretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, care este și copreședinte al organizației județene a PNL Suceava, a declarat, vineri, la Suceava, că  la sfârșitul săptămânii viitoare, respectiv 29 august, începând cu ora 10.00, se va desfășura la  Casa de Cultură din Gura Humorului, ședința Biroului Politic Național și întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PNL.  Pe ordinea de zi se va afla prioritățile și liniile programului de guvernare ale Partidului Național Liberal.
like-facebook
Suntem onorați că organizația județeană a  PNL  Suceava este cea care organizează  această întrunire pentru că  dincolo de prioritățile   legislative pe care le vom discuta cu grupurile parlamentare unde vor fi prezenți circa 300 de oameni, toți parlamentarii liberali, vom discuta și despre programul de guvernare, priorități și liniile programului de guvernare  ale PNL, și sigur că după o vară fierbinte, PNL este cel care se pregătește să intre la guvernare. Spun asta, pentru că  eșecurile Guvernului Ponta și ale PSD-ului în special, în fiecare zi se simt”, a spus Flutur.
 
Secretarul general al PNL a afirmat că odată organizat în Suceava acest eveniment, liberalii de aici vor avea ocazia să spună conducerii centrale a partidului  o serie de lucruri prioritare și principale.

În general, aceste întâlniri de început de sesiune parlamentară se țineau în marile orașe sau zone cum ar fi Brașov, Poiana Brașov, Constanța sau în București, de data asta opțiunea a fost să se țină aici în județul Suceava. Cred că vom avea posibilitatea să spunem și noi mai multe lucruri conducerii centrale a partidului. De altfel pe 30 august, duminică dimineață,  va fi o întâlnire a conducerii centrale a PNL , Vasile Blaga și Alina Gorghiu cu primarii PNL din județ și la 12.00, la Casa de Cultură din Suceava, va fi întâlnire cu activul PNL, circa 1500 de oameni care îi vor aștepta pe liderii partidului nostru să discutăm problemele și prioritățile județului.  Aici, la Suceava, PNL este în block starter pentru alegerile locale din 2016. Suntem  un partid responsabil și am muncit mult. Procesul de fuziune a fost un proces care a necesitat multă muncă la baza partidului, alegerile pe secțiile de votare, punerea împreună a structurilor partidului, nu întotdeauna este  foarte ușor. Pentru că avem experiența coaliției darămite într-o fuziune când trebuie să uzăm de răbdarea nostră, de înțelepciunea noastră, de diplomație politică pentru ca acest partid să fie așa cum arată sondajele cel mai mare partid din România și să fie apt să conducă această țară”, a spus Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*