Vicepreședintele organizației municipale a PSD Rădăuți, Traian Andronachi, s-a declarat nemulțumit de faptul că nu a fost invitat la ședința de alegeri a social democraților din municipiu care a avut loc miercuri seară.
El a spus că nici nu știa că vor fi organizate alegeri la nivelul orgnizației și că ar fi fost normal să fie prezent. Andronachi, care este unul din cei patru candidați din partea PSD la fotoliul de primar al orașului Rădăuți, se consideră nedreptățit și susține că acest fapt nu îl împiedică să se înscrie în competiția pentru funcția de edil al orașului.
„Echipa PSD Rădăuți este o echipa unita , în care ideologiile și oamenii pot fi diferiți, dar important este că există respectul… Asta definește un om, o organizație, ne arată ceva concret despre verticalitatea și intențiile acestora. Tocmai de aceea când are loc o ședință, reprezentanții acestei organizații, pentru a nu se dezbrăca de corectitudinea și transparența cu care au fost înzestrați procedează cum se cuvine și invită TOȚI membrii la ședințele care nu sunt deloc SECRETE să ia parte la dezbateri cât să și VOTEZE ceea ce reprezentantul ȘEF a dorit. Schimbând registrul și privind cu seriozitate la cele ce se întâmpla vă mărturisesc că este o noutate pentru mine să constat că o ședință a unei organizații legale poate fi secretă, mai ales una în care se hotărăște persoana candidatului unui partid la o funcție. De asemenea, consider că invitarea unor simpatizanți ai domnului Tătar și evitarea concurenței este o soluție greșită deoarece ea denotă teama de adversari. Nu pot să judec sau nu vreau să judec de ce Domnul Tătar a ales această variantă din poziția conducătorului unui partid care reprezintă peste 25% din numărul alegătorilor din Rădăuți deoarece nu știu încă cine au fost cei x votanți (cateva zeci), dar, cativa din 4-5000 de membri PSD nu pot constitui o majoritate. Sunt încă sub efectul surprizei provocat de această decizie a domnului Tătar deoarece sunt uimit că în mileniul trei mai există încă astfel de practici feudale. Nu pot să cred că persoane care reprezintă interesele alegătorilor iau decizii fără să-i consulte pe aceștia și asta mai ales la nivelul Rădăuțiului, oraș blestemat parcă să trăiască cu capul în nisip”, susține, revoltat, Traian Andronachi.
Trebuie amintit că social democratul Nistor Tătar, unul din cei patru candidați la fotoliul de primar al municipiului Rădăuți, a fost reales, miercuri seară, în funcția de președinte al organizației municipale a PSD Rădăuți.
Tot reales în funcție a fost și președintele executiv, Mihai Reman, consilier parlamentar al deputatului PSD Eugen Bejinariu.
Ei au fost aleși de toți cei 145 de delegați prezenți. La ședința de alegeri au mai fost aleși cinci vicepreședinți între care fostul deputat PSD, Petru Bejinariu, și fostul primar, Mihai Frunză, și un secretar general. Se pare că liderul PSD Rădăuți este cel mai bine plasat în alegerea rădăuțenilor pentru funcția de primar.
În municipiul Rădăuți, PSD are peste 500 de membri care sunt arondați pe cele 15 secții de votare. La ședința de alegeri fiecare organizație arondată secției de votare și-a desemnat 10 delegați. Probabil, susțin surse din PSD Rădăuți, organizația unde este arondat Traian Andronachi nu l-a desemnat delegat.