Miercuri seară, în parcarea aparținând unui restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc a avut loc un accident.
În timp ce manevra autoutilitara către înapoi, un bărbat de 33 de ani, din localitate, a surprins şi accidentat ușor o minoră de 10 ani, din Republica Moldova. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al Poliției Suceava.