Un bărbat de 51 ani, din comuna Ostra, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Stulpicani, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un pilon din beton al parapetului de protecţie, după care a căzut în albia pârâului „Suha”, la o diferenţă de nivel de 7 m.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, precum şi uşoară a unui trei pasageri cu vârste cuprinse între 5 şi 33 ani.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.