Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Plângere penală împotriva unui primar pentru abuz în serviciu

prefectura suceava (3)Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, susține că instituția pe care o reprezintă va face plângere penală împotriva primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, pentru abuz în serviciu.

like-facebookReprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că decizia a fost luată după ce Corpul de Control al Prefecturii s-a deplasat la Primăria acestei comune pentru a verifica două reclamații, însă edilul nu i-a primit pe motiv că „vrea să stea de vorbă cu reclamangii”.

„Sunt două reclamații care vizează unele ilegalități care ar fi comise de către conducerea Primăriei, iar una vizează faptul că ar fi construită o biserică a unui cult pe un imaș fără a exista titlu de proprietate și autorizație de construcție. O altă reclamație este din partea unui grup de cetățeni și aceasta trebuie verificată ori primarul în loc să stea de vorbă cu reprezentanții Prefecturii nici nu a vrut să audă de așa ceva, spunând că vrea să discute cu reclamangii. Mai mult, a trimis o adresă la Prefectură în care preciza acest fapt”,  a spus Constantin Harasim.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*