Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

Liderul sindicatului polițiștilor din Suceava: Menţinerea în continuare a legii existente privind uzul de armă duce la distrugerea ordinii sociale

politistiSNPPC – Biroul teritorial din IPJ Suceava solicită  elaborarea unei legi privind uzul de armă prin care să se stabilească prevederi specifice care să ducă la întărirea autorităţii de stat (Poliţia Română) şi nu în ultimul rând la cel de autoaparare în cazul politiştilor care intervin cu ocazia misiunilor lor ce le au de îndeplinit în apărarea siguranţei cetăţeanului. 

like-facebookPotrivit  liderului de sindicat al SNPPC Suceava,Vasile Anton, organele de poliţie au ajuns de multe ori lipsite de apărare în faţa infractorilor violenţi. Practic, polițiștii  trebuie să facă Justiţie cu mâinile goale. 

Menţinerea în continuare a legii existente privind uzul de armă duce la distrugerea ordinii sociale. Siguranţa cetăţenilor nu poate fi apărată profesionist în cazul unor atacuri violente. Deci siguranţa naţionala are o problemă, care trebuie rezolvată, respectiv cea de întarirea autoritaţii Poliţiei Române. Putem să spunem că practic ce se întamplă azi în Romania reprezentanţii instituţiei Poliţiei Române sunt umiliţi de multe ori de către infractorii violenţi care sunt deranjaţi.Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu trebuie să fie împiedicată în niciun fel. S-a ajuns de multe ori ca rolurile să se schimbe, cetăţeanul să îl ia la întrebări pe poliţist şi nu invers. E o mare diferenţă între a pune întrebări şi a-l lua la rost, a-i cere socoteală, respectiv să justifice ce caută acolo în stradă, de ce îl legitimeaza pe el, etc. De multe ori sună şi la 112 – apel de urgenţă – să vină poliţia, pe când poliţia este deja în faţa lui. Orice măsură abuzivă a poliţistului poate fi contestată şi orice abuz al acestuia poate fi reclamat imediat. Dacă nu se justifică apelul de urgenţă în această situaţie când deja poliţistul este acolo normal ar trebui ca cetaţeanul să răspundă întreit, deci cu mult mai mult dacă intenţia lui a fost doar să împiedice luarea masurilor legale, de către poliţist, prin folosirea astfel de metode”susține liderul de sindicat al SNPPC Suceava,Vasile Anton. 

Mai mult, gradual situaţia poate lua forma unor ameninţări la adresa  omului legii , de la a fi dat afara din poliţie până la ameninţarea cu acte de violenţă. Iar atunci când lucrurile degenerează practic legea nu-i mai conferă posibilităţile de a ţine sub control aceste probleme violente.Aş numi-o situaţie limită (de risc major). În mod normal poliţistul trebuie să răspundă cu o forţă dublă celei cu care a fost atacat, altfel nu se va putea stabili ordinea publică ori socială.

Doar cu marirea pedepsei pentru infracţiunea de ultraj nu se rezolva întărirea autorităţii de stat. Nu mai punem la îndoială faptul că poliţistul este cercetat administrativ, disciplinar şi penal mai ales în cazul folosirii legale a armei din dotare. În astfel de cazuri este citat să se prezinte de N ori la sediul angajatorului pentru a da raporate, diverse explicaţii doar pentru că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. Toate aceste aspecte de cercetare se fac pe cheltuiala poliţistului în cauză. Normal ar trebui să dea doar un singur raport, cel la terminarea serviciului, care vizează activitatea profesională. Dacă sunt probe că a săvârşit un abuz în serviciu, că a încălcat legea atunci da, este o altă situaţie, răspunde în faţa legii conform legii penale. Dacă nu sunt niciun fel de probe clare care să-l incrimineze normal nu ar trebui să dea zeci de rapoarte şi să fie pus în situaţia să cheltuie bani pentru deplasări, apoi timp, stres, etc”, susține Anton.

 
Polițiștii  se plâng că dacă tot se  vorbește  de folosirea armelor de foc pentru apărarea Justiţiei, în alte ţări se pune accent pe armele neletale care au rolul de a mobiliza infractorul, nu de a-l omorî.

„E foarte riscant în mediul urban să foloseşti arma, mai ales în loc public. Nu se stie unde se poate duce glontul şi deci poţi să răneşti persoane nevinovate.Un alt exemplu de necontestat este cazul Germaniei, ţară care nu poate fi acuzată vreodată că nu respectă drepturile omului. În Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Germaniei se poate recurge la uz de armă împotriva unei persoane, doar în scopul prevenirii unui atac sau fugă, acestea fiind prevăzute în capitolul “Aspecte generale privind uzul de armă”, susține Vasile Anton.
 
Ce spune legea din Germania
la capitolul “Uzul de armă împotriva persoanelor” este specificat foarte clar că:
[…] Se poate face uz de armă împotriva persoanelor în următoarele condiţii>
          pentru a înlătura un pericol iminent ce pune în primejdie viaţa unei sau mai multe persoane;
          pentru a preveni ca o persoană ce are asupra sa o armă de foc sau substanţe explozive să declanşeze o acţiune, ce ar putea pune în pericol viaţa mai multor persoane;
          pentru a imobiliza o persoană suspectă de comiterea unei infracţiuni, care se opune reţinerii sau procedurii de identificare;
          împotriva persoanelor care încearcă să fugă de sub escortă .[…]
Aceste prevederi respectă în totalitate drepturile omului şi asta pentru simplu fapt că dispoziţiile poliţistului sunt şi trebuie să fie obligatorii, întrucât acesta acţionează în interesul cetăţenilor cinstiţi. Dacă omul nu are nimic de acuns şi e curat, nu există niciun motiv să fugă de poliţist.
 
„Reglementarile referitoare la uzul de armă în Romania, prevăzut de Legea nr. 117/1996, abrogata prin Legea nr. 295/2004, cu exceptia prevederilor art. 46-52, care rămân în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice, înarmate cu arme de apărare şi pază, până la stabilirea în legile prevăzute la art. 41 a condiţiilor în care acestea pot purta şi folosi armele din dotare, în examinare cu legea din Germania,  sunt depăşite (învechită). Se poate observa că din 2004 şi până în prezent nu s-au stabilit legile menţionate mai sus, care să vină cu modificarile la zi în funcţie de evoluţia situaţiilor, respectiv să rectifice paragrafele de lege care nu se mai pot asimila poliţiştilor, care între timp au devenit funcţionari publici, cu statut special, deci nu mai sunt militari din anul 2002.Şi dacă facem o comparaţie cu Germania, la legea uzului de arma se observa ca foarte mult accent la ei se pune pe prevenirea infracţiunilor, respectiv să stopeze posibilitatea săvârşirii unor fapte de acest gen, pe când în Romania folosirea armei de foc se execută după săvârşirea unor fapte de natură penală. De exemplu, art. 47 lit. ‚d’, din Legea nr. 117/1996 care stipulează, „pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârşirea unor infracţiuni, încearcă să fugă” afirmă Vasile Anton.
Lideul de sindicat susține că în ce privește dreptul la propria apărare, poliţiştii pot folosi arma de foc doar în situaţia de legitimă apărare sau în stare de necesitate.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*