Un șofer din Suceava de 34 de ani a produs un accident de circulație spectaculos, marți după-amiază, într-o intersecție din Târgu Mureș.
La intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu cu Liviu Rebreanu, acesta nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 54 de ani din Sângeorgiu de Mureş.
Patru persoane din autoturism au fost rănite ușor. Autoturismul condus de șoferul sucevean a fost proiectat în balustrada de pe podul de trecere peste pârâul Poklos, rămânând suspendat.
Suceveanul este cercetat de polițiști.