Un bărbat de 36 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă, sâmbătă, pe DN 17, în localitatea Ilişeşti, pe fondul neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoutilitara condusă de un bărbat de 28 ani, din oraşul Gura Humorului, care a redus viteza pentru a efectua virajul la stânga pe DJ 178.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care circula regulamentar şi a unei minore din oraşul Gura Humorului, pasageră în autoutilitara condusă de acesta.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.