În perioada 28-30 august, la Gura Humorului se va desfășura ședința Biroului Permanent a PNL precum și ședința grupurilor parlamentare a PNL. Anunțul a fost făcut, joi, de vicepreședintele PNL, deputatul Ioan Balan, care a precizat, că între cei prezenți la întâlnirea liberalilor se vor afla liderii Partidului Național Liberal, Vasile Blaga şi Alina Gorgiu.
Balan, a spus că la acest eveniment și-au anunțat participarea aproximativ 300 de persoane din țară. În programul acestor zile este cuprinsă și o întâlnire cu primarii PNL, dar și cu cei care simpatizează acest partid, iar la alegerile locale de anul viitor vor candidat din partea PNL.
Pe 30 august, la Suceava va avea o întâlnire cu activul și simpatizanții liberali la care sunt așteptate aproximativ1000 de persoane.