Un bărbat bătut crunt a fost găsit, joi, într-o staţie de autobuz din municipiul Suceava.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 14.00, bărbatul a mers în vizită la fiul său și în timp ce discuta cu acesta în faţa blocului, un localnic de 22 de ani, cumnat cu fiul bărbatului, deranjat de faptul că acesta făcea afirmaţii jignitoare la adresa surorii sale, l-a lovit cu palma şi pumnii.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.