Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Gheorghe Flutur: Guvernul nu a făcut şi nu face nimic pentru continuarea proiectelor de promovare a Bucovinei

gheorghe flutur2Senatorul sucevean Gheorghe Flutur susţine, într-o interpelare adresată Guvernului,  că deşi judeţul Suceava prezintă potenţial pentru dezvoltarea majorităţii tipurilor de turism, nu se face nimic pentru promovare.

Potrivit interpelării senatorului, Bucovina pune la dispoziţie peste 10.000 locuri de cazare (pensiuni, hoteluri, camping), principala atracţie turistică fiind mănăstirile pictate, parte a patrimoniului UNESCO. Cele mai importante proiecte turistice din Bucovina reunesc anual mii de turişti: “Paştele în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, „Pelerin în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”.

like-facebookProiectele derulate prin Rutele Culturale realizează promovarea turismului ca un instrument pentru dezvoltare economică durabilă, creşterea numărului de turişti în zona parcursă de Rutele Culturale, creşterea veniturilor din turism, creşterea competitivităţii IMM-urilor din sectorul turistic de-a lungul rutelor. Au fost atrase finanţări prin cereri de proiecte la nivelul Comisiei Europene. Obiectivele proiectelor constau în diversificarea ofertei turistice europene şi creşterea vizibilităţii unei zone ca o destinaţie atractivă şi durabilă, prin dezvoltarea de Rute Culturale în România, Ungaria, Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ucraina şi Moldova.

Judeţul Suceava a realizat dezbateri şi a întocmit în 2011 şi 2012 toate documentele necesare în vederea de iniţierii unui proiect privind Ruta de pelerinaj Via Mariae –  Ruta de pelerinaj Sf. Maria în România. S-a realizat apoi un studiu de către Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism – NCDT referitor la Ruta de pelerinaj Sf. Maria, precum şi un studiu realizat la cererea Ministerului Federal pentru Economie, Tineret şi Familie din Austria, Development of a Network of Pilgrimage Landscapes in Central and Eastern Europe. Care este stadiul proiectului Ruta de pelerinaj Via Mariae – Ruta de pelerinaj Sf. Maria în România, precum şi situaţia privind alte Rute Culturale? Guvernul nu a făcut si nu face nimic pentru continuarea proiectelor de promovare a Bucovinei, cum nu face nimic pentru a continua investiţiile din judeţul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur propune promovarea unor proiecte pentru a  include nordul ţării, Moldova, judeţul Suceava şi Bucovina, în următoarele Rute Culturale: Drumul de pelerinaj Sf Maria, Ruta Sării, Ruta Ceramicii, Ruta Oraşelor Termale, Ruta Patrimoniului Evreiesc, Itinerarul ATRIUM, Ruta Cimitirelor Semnificative, Itinerarul Via Habsburg, Ruta Împăraţilor Romani.

Solicit, de asemenea, Guvernului să iniţieze procedurile pentru a fi inclusă într-un proiect al Rutelor Culturale Europene şi Cetatea de Scaun a Sucevei, la care, în acest an, se vor finaliza lucrările de reabilitare”, susţine Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*