Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Festival Internaţional al Şcolilor de teatru, la Suceava

festival scoli teatruÎn perioada 4 – 11 iulie, cea de-a doua ediție a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) dă startul unui maraton de spectacole studențești – naționale și internaționale – ce vor avea loc la Suceava.

Proiectul este realizat prin asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Județean Suceava și este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC), Asociația Pro Casandra, Muzeul Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Centrul Cultural Bucovina și Uniunea Națională a Polonezilor, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

FIST își propune revigorarea culturală a Municipiului Suceava prin teatru, încurajarea debutului artistic, susținerea tinerilor artiști și promovarea artei contemporane.

Ce-a de-a doua ediție a festivalului aduce spectacole reprezentative de licență și masterat ale școlilor de teatru din România precum: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-Mureș – Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timişoara – Departamentul Muzică – Actorie din cadrul Facultății de Muzică şi Teatru, UNATC ”I. L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion București – Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului. Acestora li se alătură o componentă internațională, Republica Moldova – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Facultatea de Teatru, Film și Dans, Franța – ACTEA, Ville de Caen, Polonia – Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Serbia – Universitatea de Arte din Belgrad, Facultatea de Artă Teatrală.

Pe lângă spectacole, parte din festival sunt și Conferințele FIST, evenimente destinate, în primul rând, participanților la festival. Conferințele vor avea ca invitați atât directori de festivaluri similare FIST, dar și reprezentanți ai universităților invitate. Fiecare dimineață de festival va fi animată de prezentări asupra specificului fiecarei universități, discuții și dezbateri asupra spectacolelor.

Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 4 iulie, ora 18:30, la Sala Dom Polski din strada Ioan Vodă Viteazu, nr. 5, Suceava, când va putea fi vizionat spectacolul  „Ecranul” al Academiei de Artă DramaticăAleksander Zelwerowicz” din Varșovia, Polonia.

Accesul publicului la spectacolele din cadrul festivalului este gratuit în limita locurilor disponibile.

 

SÂMBĂTĂ, 4 iulie:

18:30

DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL ȘCOLILOR DE TEATRU, Suceava, Ediția a II-a

Locație: Sala Dom Polski

19:00

„Ecranul” de Andrzej Strzelecki

Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Polonia

Durata: 1h

Locație: Sala Dom Polski

 

DUMINICĂ, 5 iulie:

17:00

„Cântăreața Cheală” de Eugen Ionesco

Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru, Departamentul Muzică-Actorie

Durata: 65min

Locație: Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Sala Auditorium

19:00

„Cine e Fazanul?” de Georges Feydeau

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, București

Durata: 1h50min

Locație: Sala Dom Polski

 

LUNI, 6 iulie:

12:00

Conferință FIST

Invitați: Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru, Departamentul Muzică-Actorie și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București / Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

18:00 și 20:00

„Antisocial” de Bogdan Georgescu

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală, România

Durata: 55 min

Locație: Sala Dom Polski

*spectacolul se va juca cu publicul pe scenă

 

MARȚI, 7 iulie

 11:00

Conferință FIST

Invitat: Svetlana Tartău, Director al Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru ”Class Fest”, Chișinău, Republica Moldova

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

12:00

Conferință FIST

Invitat: Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală, România

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

19:00

Amorul este un coşmar. Sau poate fi…”, scenariu de Commedia dell’Arte

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Cluj-Napoca

Durata: 2h20min

Locație: Sala Dom Polski

 

MIERCURI, 8 iulie

12:00

Conferință FIST

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

17:00

„Dragoste cu toane” de J.B Molière

ACTEA, Ville de Caen, Franța

Durata: 2h

Locație: Muzeul Satului Bucovinean

19:00

Shakespeare: Opere Complete (prescurtate)” de Adam Long, Daniel Singer şi Jess Winfield

Universitatea de Arte Târgu-Mureș, Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale

Durata: 1h45min

Locație: Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Sala Auditorium

 

JOI, 9 iulie

12:00

Conferință FIST

Invitați:

ACTEA, Ville de Caen, Franța

Universitatea de Arte Târgu-Mureș, Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, România

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

17:00

„Furtunoșii”, adaptare după “O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale

Universitatea Hyperion București, Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului, România

Durata: 1h20min

Locație: Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Sala Auditorium

19:00

„Noaptea își cântă melodiile” de Jon Fosse

Universitatea de Arte din Belgrad, Facultatea de Artă Teatrală, Belgrad, Serbia

Durata: 40min

Locație: Sala Dom Polski

 

VINERI, 10 iulie

11:00

Conferință FIST

Invitat: Jug Djordjevic, Director al Festivalului Internațional al Teatrului Studențesc, Belgrad

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

12:00

Conferință FIST

Invitați:

Universitatea de Arte din Belgrad, Facultatea de Artă Teatrală, Belgrad, Serbia

Universitatea Hyperion București, Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului, România

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

19:00

,,Tartuffe” de J.B.Molière

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Teatru, Film și Dans, Chișinău, Republica Moldova

Durata: 1h35min

Locație: Sala Dom Polski

 

SAMBATA, 11 iulie

12:00

Conferință FIST

Invitat: Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Teatru, Film și Dans Chișinău, Republica Moldova

Locație: Muzeul de Științe ale Naturii

18:00

ÎNCHEIEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL ȘCOLILOR DE TEATRU, Suceava, Ediția a II-a

Locație: Sala Dom Polski

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*