Un bărbat de 56 de ani, din Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul, miercuri, pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturismul care circula regulamentar din sens opus, cele două autoturisme suferind avarii.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 56 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.