Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat, joi, un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 30.000 de euro, care fusese semnalat, în aceeaşi zi, ca fiind furat din Italia.
În jurul orei 13.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român M. Vasile, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare specific Italiei. Acesta era însoţit de C. Igor, de 39 de ani, cu dublă cetăţenie română şi ucraineană.
La control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în baza de date, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia, alerta fiind introdusă de autorităţile italiene, ieri, 18 iunie 2015.
În urma celor constatate, cei doi bărbaţi au declarat poliţiştilor de frontieră că în timp ce staţionau într-o parcare din oraşul Siret, au fost abordaţi de către o persoană necunoscută care le-a propus ca în schimbul unei sume de bani să transporte autoturismul în Ucraina în vederea unor reparaţii, neştiind că maşina este furată.
Drept urmare, autoturismul, fabricat in 2013, în valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Rădăuţi până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.