Un sucevean de 28 de ani a fost ridicat, miercuri, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Prchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, după trei percheziţii.
Alături de suceveanul M.S. au mai fost ridicaţi doi botoşăneni, M.D, de 27 de ani, şi M.D, de 36 de ani.
Percheziţiile au vizat documentarea şi probarea activităţii infracţionale a celor trei bărbaţi, în sarcina cărora s-a reţinut că în perioada septembrie – noiembrie 2014, ar fi înşelat două persoane din municipiul Botoşani, cărora, cu prilejul unor tranzacţii, le-ar fi plasat suma totală de 1.200 de euro, în bancnote de 100 de euro, contrafăcute.
În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.